Prima drumeție în Piatra Craiului

Într-un weekend fain de vară am zis hai să mergem într-o drumeție.

Gândindu-ne care va fi locația, fiind şi începători, am ales o drumeție uşoară în Parcul Național Piatra Craiului. ⛰🌄🥾

Echipați de munte şi gata de plecare am poposit în centrul oraşului Zărneşti- poartă de intrare în Parcul Național Piatra Craiului.

Zărneşti este un orăşel mic dar cochet de munte, industria turismului fiind în plină dezvoltare.

Aşadar ştiind de existența unui centru de informare turistică în oraş, ne-am început ziua cu doza de informare. Ne-am informat despre traseul ce urma să îl facem, am luat o hartă, două, pentru a ne direcționa mai târziu, ne-am mai plimbat ochiul în jur atât la interior cât şi la exterior, făcând şi câteva fotografii cu muntele ( Piatra Craiului se zăreşte deosebit de frumos încă din oraş).

Am luat-o la pas spre Fântâna lui Botorog
(locul de start al drumeției). Pentru cei ce vor să scurteze drumul se poate lua un taxi până la Fântâna lui Botorog (aprox. 4km. distanță de centrul oraşului Zărneşti, cost taxi= 15- 20 de lei).
Dupa aprox. 50 de min. de mers, am ajuns la Fântâna lui Botorog. De aici începe traseul spre Cabana Curmătura, traseu marcat cu bandă galbenă, durată 2 ore- 2:30 min.

Apa de izvor de aici este foarte bună de băut, foarte curată, de munte, aşa că am făcut plinul şi am plecat în urcare. Cât de proaspătă este apa de izvor 💧😋

După aproximativ 1 oră şi 30 min. am ajuns în Poiana Zănoaga, loc de popas şi admirat creasta Pietrei Craiului şi miorițele la păscut.

Am hotărât să ne retragem mai sus la umbra unui copac pentru o pauza scurtă. Cât de frumos se vede Piatra Craiului 🏔🏔🏔 Bineînțeles pauza a însemnat un moment potrivit pentru a mai adăuga câteva poze la portofoliu.

Mi-am dezlipit ochii de la frumusețea peisajului şi am continuat drumeția.
După încă o oră de mers ( timp în care aşteptam să ajungem o dată la destinație, am tot repetat fraza „Are we there yet?” sau spunând „Să mai luam o pauză”, „Uite tinerii aceia cu bebe în spate se mişcă mai repede ca noi!, Hai să îi întrecem”. „Mor de sete, uite un izvor, ce bine!”

Într-un final se zăreşte şi Cabana Curmătura. Veselie, voie bună, multă lume (era deja trecut de ora 12:00), români, străini, copii, prieteni blănoşi. 😸🐶🐈👪🚶‍♀️🚶‍♂️

Situată în Masivul Piatra Craiului, construită de către S.K.V. între anii 1936-1937 şi inaugurată la 22 august 1937, cabana Curmătura este o importantă bază turistică servind ca loc de popas drumeților care străbat potecile de pe Piatra Mică şi creasta nordică a Pietrei Craiului. Aşezată într-o rarişte a pădurii de molid care o înconjoară şi care se sfârşeste sub abruptul Turnului, ea este şi o bază de plecare în turele alpine din această zonă. (Sursă text: http://www.cabana-curmatura.ro/home/)

În curtea cabanei se poate campa ( tarif aprox. 10 lei/cort).
Se poate lua şi masa (preparate tradiționale- tocănițe, cârnăciori, ciorbe), sau servi faimoasa plăcintă cu răvaş pentru cei pofticioşi cu mere sau brânză.

După binemeritata pauză (prânz şi desert), după ce am mai admirat peisajul perfect cu miros de munte, după ce am mângâiat vedetele blănoase, ce stau de pază la cabană (pisica Portocală şi câinele Muki), am decis să o luăm din loc să ne întoarcem în oraş.

La întoarcere am ales traseul bandă albastră ce coboară prin Defileul Prăpăstiile Zărneştilor.

Cheile Zărneştilor reprezintă un loc ideal pentru o scurtă drumeție în natură.
Sculpate în spectaculoşi pereți de stâncă, numite şi Prăpăstiile Zărneştilor, se ramarcă printr-un aspect monumental datorat pereților verticali sau chiar aplecați cu înălțimi ce depăşesc în unele locuri 200 m. Traseul prin Prăpăstiile Zărneştilor impresionează prin spectaculozitatea pereților de stâncă în care au fost amenjate numeroase trasee de escaladă.
….
Ajunşi în oraş, dupa aprox. 3 ore, am decis să mai zăbovim la o cafea şi un suc rece la terasă (gândindu-ne că sigur o să avem febră musculară a doua zi 😄), de ales fiind multe opțiuni, bineînțeles cu vedere la munte.

Nouă ne-a plăcut foarte mult această drumeție. Cu siguranță o sa revenim, mai ales că acest traseu se poate parcurge pe tot parcursul anului. 🌞🌤❄🧥

….

ℹ Traseu urmărit: Centrul Național de Informare şi Promovare Turistică Zărneşti- Fântâna lui Botorog- Cabana Curmătura (marcaj bandă galbenă)- întoarcere marcaj bandă albastră- Prăpăstiile Zărneştilor- Zărneşti centru.
• Durată traseu dus-întors: 5- 6 ore
• Localizare: Masivul Piatra Craiului, jud. Brașov
• Tură: 1 zi
• Tip traseu: marcat
• Formă traseu: circuit
• Dificultate: MICĂ
• Distanța: 12 km
• Diferență nivel: +660 m
• Altitudine min.: 830 m (Fântâna lui Botorog)
• Altitudine max.: 1470 m (Cabana Curmătura)

CUM AJUNGI:
•Cu mașina
•Cu trenul + taxi / pe jos
•Traseul începe de la Fântâna lui Botorog, aflată la aprox. 5 km de gara orașului Zărnești.

*La Fântâna lui Botorog există o parcare neamenajată unde se poate lăsa maşina.

*Drumul de acces până acolo este asfaltat până la ieșirea din Zărnești, ultimii 2 km fiind neasflaltați, pietruiți, dar se pot parcurge cu orice mașină.

*În Zărneşti se poate ajunge cu trenul Regiotrans / sau cu autobuzul ( Linia 140 ) din Brașov și apoi cu un taxi sau pe jos.

•Tips:
-Dacă eşti începător, acest traseu este perfect.
-Nu uita să te echipezi corespunzător şi verifică starea vremii înainte de plecare.
-Nu uita să achiziționezi biletul de intrare în Parcul Național Piatra Craiului, înainte de a porni la drum. Este 10 lei/persoană/7 zile (include ;i intrarea la Muzeul PNPC) şi se poate achiziționa de la automatul de bilete de lângă Centrul de Informare Turistică, Cabana Curmătura, prin sms sau online pe www.pcrai.ro

🥾⛰Aşa că hai şi tu în drumeție! Piatra Craiului te aşteaptă.

#visitzarnesti www.visitzarnesti.ro

Nici un comentariu

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi o experiență cât mai bună. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu folosirea acestora.